Omagiu Toto Cutugno la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva, în parteneriat cu MiraShow vă invită la un inedit concert de muzică italiană.

După succesul primului concert Omagiu Toto Cutugno la Cluj-Napoca, MiraShow pregătește  pentru 2024 un nou Tour Omagiu Toto Cutugno în România cu „L’Italiano Orchestra” – Omagiu lui Toto Cutugno, spectacol omagiu marelui artist care a scris istoria muzicii italiene.

Turneul ajunge la Deva în data de 19 mai 2024 unde, începând cu  ora 19:30, oferă publicului din Deva un spectacol unic realizat pentru a retrăi împreună momente de magie – magia muzicii lui Toto Cutugno!

Concertul va prezenta cele mai mari hituri ale lui Toto Cutugno interpretate de o trupă formată din muzicieni profesioniști din Italia care au colaborat cu marele Toto – L’Italiano Orchestra. De altfel, în cele 2 ore de spectacol vor fi și momente cu anecdote și situații petrecute dar care nu sunt cunoscute, la care a participat Toto!

Particularitatea concertului este vocea trupei – Gianluca Fiorentino, muzicianul care a avut privilegiul de a colabora și susține concerte cu Toto care are un timbru vocal foarte asemănător și îi va determina pe fanii artistului să retrăiască senzațiile de a fi alături de Toto pe scenă.

Toto Cutugno a arătat de nenumărate ori cât de mult iubește România, motiv pentru care dorim să onorăm și aici muzica lui.

Prețul biletelor este cuprins între 85 și 185 lei, în funcție de poziționarea locurilor în sală. Biletele pot fi achiziționate de la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva după următorul program: luni și vineri între orele 11:00 – 14:00, miercuri între orele 14:00 – 17:00, precum și de pe platforma iabilet.ro https://www.iabilet.ro/bilete-deva-l-italiano-orchestra-omagiu-lui-toto-cutugno-92617/

 

Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *