Operaţie pe creier făcută unui adolescent de 14 ani, în premieră naţională, la Spitalul Judeţean Timişoara

Medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara au realizat o intervenţie chirurgicală complexă, pe creier, unui pacient de 14 ani, în premieră naţională. Adolescentul suferea de o malformaţie arterio-venoasă la nivel cerebral.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Spitalului Judeţean Timişoara, cu ajutorul unui angiograf, echipele de specialişti au reuşit sa embolizeze malformaţia, cu riscuri reduse pentru pacient şi, în acest fel, recuperarea bolnavului să fie cât mai uşoară.

”Procedura de embolizare presupune ocluderea malformaţiei cerebrale pe cale minim invazivă (abord arterialfemural şi mai apoi cateterismul arterelor carotide sau vertebrale şi de aici cateterismul supraselectiv al vaselor intracerebrale pe care se află situată malformaţia cerebrală) prin injectarea unui copolimer special la nivelul patului vascular sub control radiologic efectuat pe aparatul angiograf aflat în dotarea unităţii noastre”, transmit reprezentanţii Spitalului Judeţean din Timişoara.

Mai exact, intervenţia a fost făcută cu ajutorul unui cateter care a fost introdus la nivelul claviculei, prin vena jugulară, şi care a ajuns la creier, fără a atinge sau penetra învelişul creierului, pentru a bloca vena de drenaj a malformaţiei. Iar în mod normal, o astfel de operaţie ar fi fost făcută fie prin artera femurală, fie direct pe creier.

”Uzual, aceste intervenţii de embolizare se efectuează prin abord arterial însă în acest caz specific datorită anatomiei arteriale dificile şi a riscului de a induce un deficit neurologic permanant pacientului s-a optat pentru varianta abordului venos, mai exact s-a practicat o puncţie a venei jugulare drepte de la nivel cervical după care vena de drenaj a malformaţiei cerebrale a fost cateterizată, iar injectarea de material embolic specific a dus în final la excluderea completă a acestei malformaţii cerebrale din circulaţia intra-cerebrală. Pacientul a suferit o ruptură a acestei malformaţii în urmă cu circa 3 luni, iar echipa neurochirurgicală de gardă a evacuat hematomul cauzat de sângerarea acestei malformaţii, iar evoluţia pacientului a fost una favorabilă din punct de vedere clinic”, explică reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara.

Conform specialiştilor, evoluţia pacientului de 14 ani este una bună.

Specialiştii au tratat, în cursul acestei săptămâni, alte 5 anevrisme cerebrale, iar pacienţii, cu vârste cuprinse între 37 şi 69 de ani, au avut nevoie, în medie, de doar trei zile de internare.

Introducerea noilor tehnologii medicale de genul tratamentului neuroendovascular minim invaziv şi a abordului pluridisciplinar al cazurilor complexe neurochirurgicale s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani în Spitalul Judeţean din Timişoara.

Echipa operatorie a fost coordonată de dr. Cristian Mihalea – CHU Bicetre, Paris, Franţa şi formată din dr. Adrian Tutelca şi dr. Cătălin Juratu.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *