Programul „Prima Casă” devine „Noua Casă”

Executivul a discutat, joi,despre majorarea plafonului pentru creditele luate prin Programul ”Noua Casă”, de la 70.000 de euro la 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

„Un alt program în zona economică, de această dată pentru stimularea dezvoltărilor imobiliare şi a sectorului construcţiilor vizează modificarea programului cunoscut ca prima casă. În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor Publice, programul se va numi Noua Casă şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi în acelaşi timp pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă. Astfel s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului”, a declarat Ionel Dancă.

El a precizat că această modificare oferă posibilitatea să poată fi cumpărate şi apartamente mai mari.

„Este o modificare substanţială, radicală care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi  astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul prima casă. Şi această Ordonanţă de Urgenţă a fost adoptată în prima lectură, urmând ca după primirea avizului de la Consiliul legislativ să fie adoptată în forma finală în şedinţa următoare de Guvern”, a precizat Şeful Cancelariei premierului.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *