Conferință pe tema tranziției de la cărbune – noi conexiuni și viitoare oportunități

„Pași parcurși de Valea Jiului în tranziția de la cărbune – conexiuni noi și oportunități viitoare” a fost tema conferinței organizată, astăzi, la Petroșani, în cadrul proiectului european de cercetare „TRACER”.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, prezent la dezbateri, consideră că Valea Jiului se poate dezvolta, în condițiile întreruperii mineritului, doar prin acțiunile comune ale autorităților locale și județene împreună cu mediul de afaceri din zonă, cu sprijin financiar de la organisme europene, dar și cu participarea Universității din Petroșani, care are un rol cheie în pregătirea resursei umane pentru viitoarele specialități cerute de noile condiții economice și sociale.

În cadrul conferinței de astăzi, care a avut loc la Biblioteca Universitară, au fost prezentate, din partea Asociației Oamenilor de Afaceri, două proiecte pentru investiții importante în Valea Jiului, iar reprezentanții Băncii Mondiale și ai organizatorului principal, ISPE Proiectare și Consultanță – partener TRACER, au prezentat și soluții le finanțare și pașii care vor fi parcurși pentru implementarea, în general a tuturor proiectelor de dezvoltare.

De asemenea, prefectul Călin Petru Marian i-a asigurat pe toți cei implicați în aceste proiecte pentru tranziția de la cărbune, de sprijinul total al său și al Instituției Prefectului.

„În orice proiect sau acțiune a noastră, a tuturor, pentru Valea Jiului avem ca prioritate omul, îmbunătățirea vieții de zi cu zi a locuitorilor din cele 6 localități ale regiunii.” – a spus Călin Petru Marian.

 

 

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *