Opoziţia forţează anticipatele la Deva

PSD nu se poate baza prea mult pe fructul trădării. Postul de primar al municipiului Deva, obţinut de PSD prin intrigă politică, nu va fi conservat pe termen lung. Ovidiu Moş poate fi readus în poziţia de viceprimar aşa cum a fost şi instalat, cu majoritate simplă de 11 voturi. O alianţă PSRo şi PNL poate oricând prelua controlul primăriei, dacă cele două partide cad la învoială. Ambele partide îşi doresc alegeri anticipate, astfel că debarcarea lui Moş devine o chestiune de timp, dacă Guvernul PSD se sustrage de la a organiza alegeri anticipate la Deva.

Partidul Social Democrat are şanse mici să ţină de interimatul lui Ovidiu Moş până în 2020. Pentru schimbarea lui Moş cu Răzvan Mareş sunt necesare 11 voturi. Pentru debarcarea definitivă a pesedistului şi instalarea unui alt viceprimar (liberal, să zicem) sunt necesare 14, adică o majoritate calificată. Deocamdată nu există o alianţă care să adune două treimi. De aici şi poziţia rezervată a liberalilor care nu câştigă nimic din lupta celor doi (Moş şi Mareş) pe fotoliul lăsat gol de Mircia Muntean. Poziţia liberalilor se poate schimba doar dacă Guvernul PSD o târâie într-un interimat prelungit.

Mişcări de trupe la PSRo

Ovidiu Moş a ajuns primarul Devei, deşi PSD, ALDE şi UDMR (partidele care-l susţin) nu deţin majoritatea voturilor în Consiliul Local. Alianţa PNL – PSRo, formată pentru instalarea lui Răzvan Mareş în postul de primar, n-a funcţionat, deşi cele două partide au – teoretic – o majoritate simplă de 11 consilieri. După alegerea lui Ovidiu Moş pe postul de primar, doi consilieri PSRo au fost daţi afară din partid pe motiv că au trădat, votând cu pesedistul. Ioan David şi Florin Mureşan au fost excluşi din PSRo şi urmează să fie înlocuiţi cu alţi doi supleanţi ce le vor lua locul în Consiliul Local Deva. Procedurile vor mai dura în jur de o lună, motiv pentru care viceprimarul Răzvan Mareş se va putea baza pe şase voturi abia spre sfârşitul lunii iunie. De partea cealaltă, liberalii au împins-o pe Claudia Mihu spre demisie şi aşteaptă ordinul prefectului pentru a o înlocui în CL Deva. „Probabil aceste lucruri se vor clarifica până la şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii iunie. Nu avem nici un protocol scris cu PNL Deva, doar o înţelegere ca între oameni de onoare. Eu cred că alegeri anticipate vor fi undeva prin toamnă. Nu este normal ca interimatul să continue la nesfârşit. Devenii au votat Mircia Muntean şi PSRo, iar după cele întâmplate, continuitatea ar fi trebuit să fie prin Răzvan Mareş. Din păcate, intriga politică a fost mai tare decât votul devenilor. Am acceptat alegerea din Consiliul Local, dar cred că trebuie făcute alegeri anticipate”, este de părere Răzvan Mareş, preşedinte PSRo şi viceprimar al Devei.

Opoziţia vrea anticipate

Şi liberalii sunt de părere că se impun alegeri anticipate la Deva. „Deocamdată nu participăm în nicio majoritate, prin urmare continuăm în opoziţie. Nu ne putem baza pe nimic până nu există faptic o majoritate. Teoretic aveam majoritatea (cu PSRo), dar s-a dovedit că, în fapt, nu am avut-o. Noi ne dorim să se organizeze alegeri în termenul legal pentru că nici un interimat nu este constructiv”, spune Tiberiu Balint, preşedintele PNL Deva. Balint a luat pulsul membrilor de partid cu un chestionar în căutarea candidatului ideal pentru postul de primar al Devei.

 

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *