Opt percheziții domiciliare în județele Hunedoara și Timiș

În data de 14.04.2020, poliţiştii Serviciilor Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara şi Timiş au pus în executare opt mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele unor persoane din județele Hunedoara și Timiș, bănuite de comiterea unor infracţiuni de la regimul armelor şi muniţiilor.

Acţiunile investigative s-au derulat în contextul unui dosar penal aflat sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciilor de Investigaţii Criminale, Ordine Publică, Acţiuni Speciale și ai Secției de Poliție Ilia.

Cu ocazia acţiunii, de la domiciliul unui bărbat de 33 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos, poliţiştii au ridicat o armă de vânătoare cu glonț (deținută ilegal) și 44 de cartușe, în timp ce la locuinţa unui tânăr de 26 de ani, din aceeaşi comună, poliţiştii au identificat o armă de vânătoare (cu seria ștearsă prin polizare), 52 de cartușe de vânătoare, pulbere de vânătoare, 34 articole pirotehnice tip petarde, două trofee de căprior, o cameră de luat vederi, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, feromoni pentru atras vânatul, precum și alte efecte de vânătoare (deținute ilegal).

În cadrul aceleiași acţiuni, la locuinţa unui bărbat de 34 de ani, din comuna Margina, județul Timiș, au fost identificate 15 cartușe cu glonț (deținute ilegal).

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, ștergerea marcajelor de pe arme, nerespectarea regimului materiilor explozive, contrabandă calificată, braconaj cinegetic şi operațiuni cu articole pirotehnice.

Armele, munițiile, articolele pirotehnice și celelalte obiecte deţinute ilegal, identificate la domiciliul celor trei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, iar (primii) doi dintre cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi instanţei de judecată, în vederea luării măsurilor legale.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că armele și munițiile identificate au fost deținute în mod ilegal şi ar fi fost introduse ilegal în țară, din spațiul comunitar, în cursul acestui an.

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *