Noapte de pomină pentru un tânăr hunedorean

În data de 27.11.2018, în jurul orei  16:15, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat din localitatea Căstău cu privire la faptul că, în noaptea de 26/27.11.2018, autori necunoscuți au pătruns în interiorul autoturismului său, care se era parcat în fața locuinței, profitând de faptul că portierele nu erau asigurate cu sistemul de închidere și i-au sustras mai multe bunuri, în valoare totală de 45 de lei.

În urma activităților întreprinse, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Orăștie au reuşit, în scurt timp, identificarea unui tânăr în vârstă  de 29 ani, din Orăștie, cu privire la care au stabilit că a mai comis şi alte fapte cu un mod de operare asemănător.

Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul ar mai fi sustras, în cursul aceleiaşi nopţi, de pe raza localităţilor Căstău şi Sibișel, două autoturisme ce era parcate în faţa locuinţelor proprietarilor, dar care erau neasigurate şi aveau  cheile în contact.

Cele două autoturisme au fost găsite de poliţişti pe raza localității Sibișel şi restituite proprietarilor. Maşinile au fost abandonate (și avariate), după ce tânărul, care îşi pune faptele pe seama consumului de alcool, le-a condus pe raza celor două localități, deşi nu poseda permis de conducere.

Poliţiştii Secției de Poliție Rurală Orăștie continuă cercetările faţă de cel în cauză, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, atât sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat şi furt de folosinţă, cât şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

În urma probatoriului administrat, faţă de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, care a dispus măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

 Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii le  recomandă posesorilor de autoturisme:

 

  • contactarea firmelor specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme care, odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
  • asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
  • a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
  • proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „diplomat”, aparatură electronică, etc.;
  • autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *