Orban: OUG cu eşalonarea datoriilor acumulate de la începutul stării de urgenţă va fi publicată în Monitorul Oficial

Premierul Ludovic Orban a anunţat că ordonanţa de urgenţă adoptată în ultima şedinţă de Guvern de joi care prevede eşalonarea datoriilor acumulate de la începutul stării de urgenţă şi suspendarea după 25 octombrie a executărilor silite va fi publicată luni sau marţi în Monitorul Oficial. Răspunsul şeful Executivului a venit în contextul unei întrebări referitoare la faptul că băncile nu pun în aplicare măsura deoarece actul normativ nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.

„Va fi publicată în Monitorul Oficial. Noi am adoptat măsura de după 25 octombrie, se pot face cereri de reeşalonare în termenul stabilit prin ordonanţa de urgenţă. Va fi publicată astăzi sau mâine ordonanţa”, a afirmat luni Ludovic Orban.
Executivul adoptat joi o OUG care dă posibilitatea eşalonării datoriilor pentru companiile şi persoanele fizice le-au acumulat în acest timp, de când a fost declarată starea de urgenţă şi până la starea de alertă prelungită până în prezent.
Ministrul de Finanţe a declarat joi că nu vor exista executări silite pentru companii până pe 25 decembrie şi va fi luată măsura extinderii termenului pentru rambursarea TVA cu control ulterior până la 25 ianuarie.
„Dacă există companii care au depus declaraţii şi nu pot să plătească şi vor să fie în reeşalonare, până li se aprobă reeşalonarea exista o perioadă de timp. Atunci nu curg dobânzile şi penalităţile”, a explicat Florin Cîţu.
Ministrul a prezentat atunci principalele prevederi ale actului normativ.
„Ordonanţa chiar dacă se publică după 25 octombrie, permite reeşalonarea acestor datorii acumulate de la începutul stării de urgenţă până la 25 octombrie. Companiile au până pe 15 decembrie să facă această cerere de reeşalonare pentru anul viitor. Nu vor fi executări silite până la 25 decembrie. Toto astăzi, vom introduce în ordonanţă încă o facilitate, după discuţiile cu companiile la Consiliul Economic şi Social. Pentru perioada 26 octombrie – 25 decembrie nu se vor calcula nici dobânzi şi nici penalităţi pentru obligaţiile fiscale scadente de la intrarea în starea de urgenţă până la data de 25 decembrie. Dacă există companii care au depus declaraţii şi nu pot să plătească şi vor să fie în reeşalonare, până li se aprobă reeşalonarea exista o perioadă de timp. Atunci nu curg dobânzile şi penalităţile. Şi am adăugat tot după discuţiile cu companiile – extindem termenul pentru rambursarea TVA cu control ulterior până la 25 ianuarie”, a precizat ministrul de Finanţe.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.