Pâinea și sarea de la CEH, circul de la Guvern

Delegația guvernamentală formată din premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici și ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a aflat duminică la termocentrala Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Oficialii de la Guvern au fost întâmpinați cu zâmbetul pe buze de către angajații termocentralei, cu o poziție umilă a directorului Complexului Energetic Hunedoara, dar și cu pâine și sare. Circul e deja o stare de fapt. Încolonați, mai mulți angajați ai termocentralei Paroșeni au întâmpinat-o pe Viorica Dăncilă.

Complexul Energetic Hunedoara este la un pas de colaps, însă delegațiile guvernamentale sunt așteptate cu brațele deschise. Nu lipsesc nici promisiunile și soluțiile de viitor. La vizita de la termocentrala Paroșeni, în prezența unui întreg alai social-democrat, s-au căutat soluții pentru viitor. S-a disimulat preocuparea într-o ședință în cadrul căreia s-au făcut “analize complexe” pentru viitorul mineritului.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *