Papa Francisc a mulţumit jurnaliştilor pentru munca lor

Papa Francisc a salutat duminică jurnaliştii după o slujbă în care a avertizat contra „unui virus şi mai rău” decât coronavirusul, „egoismul”, scrie AFP.

„Mulţumesc pentru munca voastră. În loc să rămâneţi în pat duminica, voi lucraţi. Mulţumesc mult, mulţumesc. Este important să comunicăm”, le-a spus suveranul pontif jurnaliştilor care îl aşteptau în faţa bisericii romane Sfântul Spirit din Sassia, la doi paşi de Vatican.

Această slujbă a fost celebrată fără credincioşi, cu ocazia sărbătorii Milostenia Divină, instituită acum 20 de ani de Papa Ioan Paul al II-lea.

În timpul slujbei, Papa a avertizat contra „pericolului de a-i uita pe cei care au rămas în urmă”.

„Riscul este de a fi loviţi de un virus şi mai rău, cel al egoismului şi al indiferenţei”, a spus el.

 

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *