Papa Francisc ar putea vizita România în luna mai a anului viitor

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) spune că informaţia nu a fost confirmată oficial de autorităţile de la Vatican, însă „există foarte mari şanse” ca această vizită să aibă loc în acea perioadă.

Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice, Francisc Doboş, a declarat, vineri, pentru News.ro că Papa Francisc ar putea vizita România în luna mai a anului viitor.

El a spus că autorităţile de la Vatican nu au făcut încă un anunţ oficial cu privire la această vizită, însă „sunt foarte mari şanse” ca aceasta să aibă loc.

Papa Francisc ar fi al doilea papă care vizitează România după ce în mai 1999 ţara noastră a fost vizitată de către Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta a fost prima vizită a Papei într-o ţară majoritar ortodoxă şi prima vizită a unui suveran pontif în România.

Premierul Viorica Dăncilă a vizitat Vaticanul în luna mai a acestui an. Ea spunea atunci că, în discuţia pe care a avut-o la Vatican, Papa Francisc i-a confirmat că va veni anul viitor în România.

În martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis anunţa, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut „foarte interesat”, iar, dacă va fi posibil, acesta va onora invitaţia şi va veni în ţara noastră.

Tot atunci şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunea că a discutat cu profesorul Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, despre „despre vizita în România, anul viitor (2018 – n.r.), a Suveranului Pontif Papa Francisc”.

„Am avut astăzi o întrevedere cu prof. Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care am discutat despre vizita în România, anul viitor, a Suvernului Pontif. Aştept cu emoţie şi bucurie această vizită în România şi la Bucureşti a Suveranului Pontif. Ne dorim să fie un eveniment memorabil, aşa cum a fost şi vizita din 1999 a Papei Ioan Paul al II lea în România”, scria Gabriela Firea, pe Facebook.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *