Patriarhul Daniel a declarat la Parlament că s-a vaccinat împotriva COVID-19

Patriarhul Daniel a declarat, miercuri, la Parlament, că s-a vaccinat şi că are doză dublă de vaccin anti-COVID-19, dar nu a făcut şi cea de-a treia doză. Mesajul Patriarhului către credincioşi a fost ”să facă ascultare de medici” şi să se sfătuiască fiecare credincios cu medicul de familie.

Patriarhul Daniel a fost întrebat la Parlament, unde a asistat la şedinţa solemnă dedicată Zilei Naţionale a României, dacă s-a vaccinat.

El a spus: ”Sunt cu dublă doză”, şi a precizat că sunt confidenţiale informaţiile.

Întrebat ce mesaj are către credincioşi, Patriarhul a răspuns: ”Nu avem niciun mesaj, să facă ascultare de medici”.

Patriarhul a mai spus că poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe a rămas aceeaşi.

”V-am spus esenţialul, poziţia oficială a Bisericii a rămas aceeaşi, să se sfătuiască fiecare credincios cu medicul de familie. Nu avem opinii personale”, a spus Patriarhul Daniel.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis şi el un mesaj: ”Vă pot transmite oficial că Părintele Patriarh a confirmat astăzi, într-o scurtă întâlnire cu presa, la ieşirea din Parlament, că s-a vaccinat. Poziţia favorabilă a BOR faţă de vaccinarea în sine ca act medical profilactic şi benevol este deja foarte bine cunoscută”.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *