Patru luni de ”vârf” pentru șpagă

Platforma graphs.ro a întocmit un chestionar despre una dintre cele mai întâlnite practici în unitățile medicale de la noi. Și anume, șpaga medicilor. Fie că dau de bunăvoie, fie că le este cerută, aproape că nu există spital din România în care să nu se practice această metodă bolnăvicioasă. Însă, de la această „regulă” există și excepții.

Cum se situează județul Hunedoara. Din statistica realizată reiese că sunt patru luni de vârf. Este vorba de lunile iunie 2022 când 2,68% dintre repondenți au susținut că li s-a solicitat șpagă.

În luna octombrie 2022, 3,85% dintre repodenți au răspuns cu DA la întrebarea dacă li s-a cerut șpagă, iar în luna noiembrie alți 2,68 dintre cei intervievați au mărturisit că li s-au solicitat mici atenții.

În luna decembrie 2022, 3,3% dintre repondenții hunedoreni au menționat că au oferit atenții cadrelor medicale.

Potrivit datelor pentru martie 2023, obținute în urmă chestionarului, se pare că județul în care nu se oferă șpagă sau într-o proporție mult mai mică este Covasna. Locul doi, cu un procent de 0.59% este ocupat de județul Alba. Hunedoara înregistrează un procent de 1,28%.

Însă, la polul opus avem cele mai „șpăgare” județe, unde medicul nu acționează până nu este motivat financiar. Teleorman cu 8,11%, Giurgiu cu 7,55% și Olt cu 5,08% conduc cu „mândrie” acest top.

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *