Cât costă sărbătorile de iarnă la CJ Hunedoara?

A început sezonul „întrecerilor”. Autoritățile locale și cele județene scot sume importante de bani din visterie pentru a marca sărbătorile de iarnă. Sunt sume de ordinul sutelor de mii de lei. Consilierii județeni urmează să dezbată un proiect de hotărâre care vizează alocarea unor sume de bani “în vederea organizării acțiunilor ce se vor desfășura în perioada Sărbătorilor de Iarnă 2019”.

Având în vedere respectarea tradițiilor prilejuite de sărbătorile de iarnă, propunem organizarea de cărte Consiliul Județean Hunedoara, în luna decembrie 2019, a unor evenimente cu o semnificație aparte, care să promoveze spiritual acestor obiceiuri și să contribuie la menținerea acestora. (…) Propun utilizarea sumei de 150 mii lei, pentru organizarea evenimentelor din luna decembrie 2019”, arată documentul supus spre aprobare.

Nu se specifică și ce acțiuni va organiza Consiliul Județean Hunedoara în luna decembrie, însă se precizează faptul că “decontarea sumei se va face pe baza documentelor justificative prezentate de către compartimentele de specialitate care organizează acțiunile, în conformitate cu prevederile legale”.

Față de anul trecut, suma a crescut cu 50.000 de lei.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.