Patru unități miniere produc jumătate din necesarul de huilă

Producția zilnică de cărbune a celor patru mine de cărbune din cadrul Complexului Energetic Hunedoara este la jumătate față de necesarul zilnic pentru funcționarea termocentralelor. Circa 2000 de tone de huilă sunt extrase zilnic din cele patru unități miniere, cantitatea fiind suficientă doar pentru funcționarea unei singure termocentrale. Diferența este asigurată din surse externe.

”Producția zilnică este de 2000 – 2.100 de tone, până la 2.300 de tone. Completăm cu huilă de import și din țară. Avem un contract în derulare cu Balkan Coal, pentru cărbunele din Anina. Consumul termocentralelor depinde cu ce funcționăm. Paroșeniul consumă undeva la 2.000 de tone și Deva, dacă funcționez cu cazanul – 1.100, dacă funcționez cu un grup – 2.200 de tone”,a declarat Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.

Chiar și în condițiile actuale, conducerea CEH susține că nu există probleme în ceea ce privește funcționarea termocentralelor. În timp ce Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu probleme și în ceea ce privește asigurarea stocurilor de cărbune necesare funcționării termocentralelor. La Paroșeni se merge cu CAF-ul.

 

Monika BACIU

Un comentariu la „Patru unități miniere produc jumătate din necesarul de huilă

  • 17 ianuarie 2019 la 8:01
    Permalink

    Solutia este sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *