Percheziții domiciliare, în Geoagiu. Au fost confiscate 45 de kg de articole pirotehnice

În dimineața zilei de 19 decembrie 2023, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Hunedoara au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane din  orașul Geoagiu.

Măsurile procedurale se circumscriu unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea, către publicul larg, a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

În urma celor două percheziții, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 45 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 si P1, deținute fără drept, ce urmau a fi comercializate către persoane neautorizate.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *