Percheziţii într-un dosar în care există suspiciuni că patru copii, de 12-16 ani, luaţi în plasament, au fost exploataţi prin muncă de doi asistenţi maternali şi fiica lor – VIDEO

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara-Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii la doi asistenţi maternali, soţ şi soţie, dar şi la fiica lor, care ar fi exploatat prin muncă patru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani pe care i-au luat în plasament.
Miercuri dimineaţă, au avut loc trei percheziţii domiciliare în acest caz de exploatare prin muncă a unor copii luaţi în plasament.
„În cauză s-a reţinut că, în perioada 2020-2022, două persoane, soţ şi soţie, în calitate de asistenţi maternali, împreună cu fiica lor, ar fi exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat, patru persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, care se aflau în plasament la aceştia. Pe parcursul celor doi ani de zile, asistenţii maternali nu ar fi acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea şi întreţinerea necesară persoanelor vătămate minore, care ar fi fost obligate să presteze zilnic activităţi fizice solicitante, în cadrul exploataţiei agricole deţinute de persoanele bănuite”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Timiş.
În cazul în care copii refuzau să mai îndeplinească activităţile dispuse, aceştia ar fi fost agresaţi fizic de către cei care îi exploatau.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, S.C.C.O. Caraş – Severin, precum şi al jandarmilor din cadrul G.M.J. Timişoara şi I.J.J. Timiş.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *