Deva: Se distribuie tichetele gratuite de călătorie pentru persoanele cu dizabilități

Direcţia de Asistenţă Socială Deva distribuie, începând de luni, 18 iulie 2022, tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local, destinate persoanelor cu dizabilităţi din municipiul Deva.

Tichetele sunt valabile pentru perioada august – noiembrie 2022 şi sunt acordate următoarelor categorii de persoane:

– persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad grav, precum şi însoţitorilor/asistenţilor personali ai acestora

– persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad accentuat

Tichetele gratuite de călătorie pot fi ridicate în perioada 18 iulie – 19 august 2022, de la Compartimentul Monitorizare Asistenți Personali, cu sediul în incinta Pieței Agroalimentare Deva, etaj 1, birourile nr. E21 și nr. E22, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00. Clădirea este prevăzută cu ascensor, care deservește atât parcarea subterană, cât și parterul și etajul 1.

La ridicarea tichetelor, este obligatorie prezentarea următoarelor documente (în copie):

– cartea de identitate/certificatul de naştere (în cazul minorilor)

– legitimaţia de călătorie, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara

– certificatul de încadrare în grad de handicap

Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe teritoriul municipiului Deva.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE pot fi solicitate la numerele de telefon 0755.018.918 și 0737.036.004, (Compartiment Monitorizare Asistenţi Personali), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *