Pescarii ignoră reglementările legale

Comisarii Gărzii de Mediu, alături de polițiști au identificat mai mulți pescari care ignoră reglementările privind perioada de prohibiție. Încă de săptămâna trecută, comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara anunțau controale în acest sens.

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Hunedoara au efectuat împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – SOP – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice un control comun în scopul verificării respectării prevederilor Ordinului nr.43/310/2020 privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibiție a pescuitului, precum si a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2020.

”S-a constatat faptul că nu toți pescarii înteleg să respecte perioada în care speciile de pești depun icrele în vederea perpetuării speciilor, fiind identificați doi pescari “sportivi” care au încălcat aceste prevederi legale. u fost aplicate sancțiuni contravenționale persoanelor fizice în cuantum total de 1.200 lei și a fost reținut un permis de pescuit sportiv în vederea suspendării dreptului de pescuit pentru o perioadă de 90 zile”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

Peștii prinși ilegal de către pescarii sancționați au fost eliberați în mediul lor natural.

 

 

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *