Peste 13.000 de jandarmi se vor afla la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă

Jandarmeria Română a anunţat că în perioada 25 – 27 decembrie peste 13.000 de jandarmi vor acţiona pentru a asigura şi menţine ordinea publică. Zilnic, 4.000 de jandarmi „vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, acordând o atenţie sporită acţiunilor de verificare a respectării legislaţiei în vigoare în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov-2, în cooperare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu”, mai arată comunicatul de presă. De asemenea, zilnic 250 de jandarmi montani vor desfăşura activităţi preventive şi de informare.

„Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că acest tip de misiuni vor fi desfăşurate permanent în această perioadă pentru a proteja oamenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. În acest sens, vom intensifica activităţile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale şi pieţe”, precizează Jandarmeria Română, într-un comunicat de presă remis joi News.ro.

Sursa citată adaugă că o atenţie desebită va fi acordată zonelor turistice şi de agrement, unde, zilnic 250 de jandarmi montani vor desfăşura activităţi preventive şi de informare.

În aceste zile, jandarmii montani vor fi o prezenţă activă în staţiunile montane, pe pârtii şi pe traseele montane, fiind pregătiţi să acorde sprijin turiştilor şi să intervină atunci când situaţia o va impune, precum şi în cazul constatării unor încălcări ale normelor legale în vigoare. Turiştilor li se recomandă să evite aglomerările de persoane. Purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice sunt măsuri obligatorii, inclusiv pe pârtiile de schi. Accesul în instalaţiile de transport din staţiunile montane se va face cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS CoV-2”, mai indică sursa menţionată.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *