Peste două mii de lei amenzi pentru abateri comise de șoferi, în județul Hunedoara

În perioada 6 – 12 septembrie 2021, la nivel național, polițiștii rutieri acționează în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Luni, 6 septembrie, poliţiştii hunedoreni au acționat pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

Marţi, polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și a neacordării priorității de trecere pietonilor, în timp ce miercuri, pe 8 septembrie, au acționat pentru combaterea abaterilor săvârșite de către căruțași și bicicliști, iar, joi, 9 septembrie, au fost instituite filtre pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Astăzi, 10 septembrie, polițiștii vor acționa pentru verificarea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

Tot astăzi, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii hunedoreni (Serviciul Rutier și Serviciul Investigare Economice) au organizat o acțiune în colaborare cu reprezentanții A.N.A.F. Hunedoara, pe raza localității Mintia.

Acțiunea a avut drept obiective verificarea legalității transporturilor de materiale lemnoase, precum și verificarea legalității transporturilor rutiere de marfă și persoane, având în atenție contextul epidemiologic actual.

În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat aproximativ 30 de autovehicule, iar că urmare a abaterilor constatate, au aplicati 5 sanctiuni contraventionale (în valoare de 2.465 lei si au reținut un certificat de înmatriculare retinut (pentru lipsa ITP).

Pe 11 septembrie, polițiștii rutieri vor desfășura activități pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

De asemenea, duminică, 12 septembrie, se va acționa pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru verificarea purtării centurii de siguranță.

În cadrul activităților, vor fi utilizate aparate etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Reamintim că scopul Poliției Române, prin aceste activități, nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a limita numărul accidentelor rutiere și consecințele acestora.

CONDUCEȚI PRUDENT! DRUM BUN!

 IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *