Peste o sută de elevi de la Școlile Gimnaziale Băcia și Bretea Română continuă învățarea cu Digitaliada

104 elevi de la Școlile Gimnaziale Băcia și Bretea Română, din județul Hunedoara, continuă programul Digitaliada în anul școlar 2020-2021, în laboratoare digitale complet echipate cu tablete pentru ca fiecare elev să poată lucra individual, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă. Totodată, ei fac parte din cei peste 30.000 de elevi, profesori și părinți înrolați în platforma Digitaliada „Învățare și testare online”, sistem de management  școlar care oferă utilizatorilor acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate.

Fundația Orange a adaptat desfășurarea programului Digitaliada la noile condiții de învățare la distanță, în contextul în care întregul proces educațional se transformă. Astfel, școlile gimnaziale Băcia și Bretea Română, deja familiarizate cu instrumentele digitale, au putut implementa din ziua zero, odată cu suspendarea cursurilor, învățarea la distanță prin intermediul platformei Digitaliada „Învățare și testare online”. În plus, Fundația Orange a oferit spre folosință tabletele utilizate în cadrul programului Digitaliada, elevilor cu situații dificile din cele 50 de școli în care se desfășoară programul.

Programul Digitaliada este liderul educaţiei digitale în România, cu o experiență de 4 ani în implementarea metodelor digitale în procesul de predare-învăţare-evaluare la clasă. Pionieratul şi experienţa Digitaliada au făcut ca tranziţia forţată la învăţământul la distanţă să fie una mai puţin stresantă pentru profesorii Digitaliada care erau familiarizaţi cu platforma şi cu utilizarea metodelor digitale.  “În noul an școlar le vom oferi, în continuare, tot sprijinul elevilor, părinților, profesorilor și directorilor prin resursele, echipamentele și formările Digitaliada, pentru ca educația să continue la clasă sau la distanță. În județul Hunedoara am organizat deja webinarii pentru profesori de diferite discipline, pentru utilizarea platformei Digitaliada Învățare și testare online și pregatim alte noutăți și resurse pentru anul care abia începe. ” – Amalia Fodor, director Fundația Orange.

În mod special, pentru a veni și mai mult în sprijinul învățării online, clienții Orange beneficiază de trafic de date gratuit, pe tot parcursul anului școlar 2020-2021, la accesarea platformei interactive „Învățare și testare online”, dar și a celor peste 2000 de resurse educaționale din www.digitaliada.ro. Totodată, webinariile dedicate platformei “Învățare și testare online” vor continua pe tot parcursul anului școlar 2020-2021.

Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum, în cele cinci ediții Digitaliada, 2,6 milioane euro.

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6,5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *