Petroșani: Asfalt pe drumul spre Dâlja

Pentru prima dată, drumul care duce spre zona comunală Dâlja, parte a municipiului Petroșani este asfaltat. Lucrările de turnare a covorului asfaltic au început încă de ieri, acestea făcând parte dintr-un amplu program de modernizare a celor putin peste 5 kilometri de drum. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

„Suntem pe drumul de la Dâlja, am ajuns în situația în care turnăm covor asfaltic. Dacă vremea ne permite, probabil că încă trei săptămâni se vor efectua lucrări aici, astfel încât să putem să intrăm în iarnă cu o porțiune asfaltată cât mai mare. Niciodată nu am avut asfalt, aici au fost probleme pe timp de iarnă când nu am putut să intervenim pentru a deszăpezi drumul”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Asfaltarea celor 5,2 kilometri de drum costă circa 6 milioane de lei. Undeva la 500 de persoane trăiesc în zona Dâlja, iar pentru locuitorii zonei este o premieră faptul că drumul va fi asfaltat. Investiția este una multianuală, astfel că finalizarea lucrărilor este programată pentru anul viitor.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *