Piața media, în creștere fără precedent

Piaţa de media ajunge, la finalul lui 2021, la valoarea de 540 milioane de euro, arată un raport al Media Fact Book. La nivel global, anul 2021 este considerat cel mai bun an din istoria advertising-ului, cu o creştere fără precedent, de 22% faţă de 2020, atingând un record de 710 miliarde de dolari. Pentru 2022, estimările spun că piaţa îşi va păstra traiectoria crescătoare, cu un procent de creştere de 12%, atingând valoarea de 800 miliarde de dolari.

„În ciuda incertitudinii permanente generate de pandemie, a problemelor apărute pe lanţurile de aprovizionare, care afectează sectoare mari ale economiei, sau inflaţiei care a luat avânt, remarcăm în 2021 o revenire treptată a nivelului de consum al populaţiei, care alimentează o redresare mai puternică decât se estima la începutul anului în ceea ce priveşte cheltuielile de marketing şi, implicit, ale pieţei de media. Datele actualizate ale raportului Media Fact Book, făcute publice de Initiative astăzi, relevă faptul că, în România, toate verticalele cheie ale pieţei de media (domenii precum Retail, Pharma, etc.) au înregistrat creşteri mari în 2021, comparativ cu 2020, ceea ce conturează un final de an cu +17% creştere pentru piaţa de media, atingând valoarea de 540 milioane de euro”, arată raportul.

Sunt mai mulţi factori care au provocat creşterea accelerată din acest an. În primul rând, factorul economic, ce se traduce printr-o creştere a PIB-ului de 7%, o recuperare a scăderii economice înregistrate în 2020, pe fondul multiplelor stimulente de care mediul de afaceri şi populaţia a beneficiat. Consumatorii au cheltuit mai mulţi bani decât oricând în acest an, folosind şi economii pe care le-au acumulat în 2020, iar relaxarea restricţiilor de mobilitate a deschis apetitul pentru călătorii şi achiziţii al populaţiei.

 

În al doilea rând, este vorba despre factorii de creştere organici, stimulaţi de accelerarea adoptării comerţului online, care au dus la o creştere a investiţiei în publicitatea online, dar şi în cea tradiţională, folosită ca mediu pentru a creşte vizibilitatea brandurilor.

Cel de-al treilea factor care a dus la creşterea investiţiilor în media din acest an face referire la evenimentele sportive care au alimentat şi ele surplusul de bugete din 2021 – Campionatul European de Fotbal 2020 şi Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„De altfel, la nivel global, anul 2021 este considerat cel mai bun an din istoria advertising-ului, cu o creştere fără precedent, de 22% faţă de 2020, atingând un record de 710 miliarde de dolari. Pentru 2022, estimările spun că piaţa îşi va păstra traiectoria crescătoare, cu un procent de creştere de 12%, atingând valoarea de 800 miliarde de dolari”, mai arată raportul.

Pentru România, raportul arată că veniturile din publicitatea tradiţională (TV, radio, OOH, print şi cinema) au crescut cu 15% faţă de anul 2020, ceea ce înseamnă o investiţie suplimentară de aproximativ 50 milioane de euro. În acelaşi timp, veniturile consumate de mediul digital au crescut cu 25% faţă de anul trecut, adică cu aproximativ 30 milioane de euro, astfel că mediul online încheie anul 2021 cu un volum de publicitate de 130 milioane de euro. Cele mai vizibile creşteri s-au înregistrat în zona de video şi social media.

În publicitatea tradiţională, liderul rămâne televiziunea, cu o creştere în 2021 de 16%, de la 302 milioane de euro la 350 milioane de euro.

2021 a continuat trendul de erodare al audienţelor TV care, coroborat cu cererea susţinut crescătoare din partea advertiserilor, a condus la inflaţii de cost fără precedent, în special în ultima parte a anului. Specialiştii Initiative estimează că acest fenomen se va menţine şi în anul 2022.

„În 2021, piaţa de media a cunoscut o creştere puternică de 17% , recuperând astfel cele câteva procente pierdute în anul 2020. Perspectivele pentru 2022 se menţin pozitive, cu o uşoară temperare, astfel că estimăm o nouă creştere între 12% şi 15%. Sunt semnale de creştere din mediul economic (un estimat de creştere PIB de 5% din partea Comisiei Europene), dar şi o creştere anunţată la 1 ianuarie a venitului minim pe economie – factori care vor favoriza şi creşterea consumului populaţiei, dar şi a bugetelor de publicitate. Câştigătorii acestor bugete suplimentare în 2022 vor fi în mare măsură televiziunea şi mediul online”, spune Alexandra Olteanu, managing director Initiative România.

Media Fact Book este singurul raport de analiză a pieţei româneşti de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia Initiative, începând din 1997.

Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media. Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, Golin şi Medic One.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *