Sancțiuni în urma controalelor privind protecția animalelor

Acţiuni de informare a populaţiei şi control în privinţa respectării obligațiilor prevăzute de legislația privind protecția animalelor, derulate de poliţiştii hunedoreni.  

 

Începând cu data de 13.12.2021, poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au demarat o serie de activități de control și informare a populației cu privire la respectarea obligațiilor deținătorilor de animale prevăzute legislație în vigoare (Legea 205/2004 privind protecția animalelor, O.U.G 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân și O.U.G 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi).

În cadrul controalelor efectuate în localitățile Mintia, Vețel, Beriu, Sibișel, Pricaz, Banpotoc, Chimindia și Hărău, poliţiştii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor obligativității deținătorilor de animale privind identificarea animalelor prin microcipare sau alt mijloc de identificare stabilit de către ANSVSA și a obligativității deținătorilor de animale privind sterilizarea animalelor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune precum și metișilor  acestora.

În perioada următoare, poliţiştii vor continua activitățile de control și informare a deținătorilor de animale și în alte localități de pe raza județului, privind respectarea obligațiilor prevăzute în legislația specifică privind protecția animalelor.

 

Pe această cale, le readucem la cunoștință deținătorilor de animale principalele obligații prevăzute de lege:

 

  1. Să asigure animalelor, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitate de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asistență medicală;
  2. Proprietarii câinilor au obligația să identifice și să înregistreze animalele în RECS în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit, scoaterea în spații publice a acestora ori vaccinarea contra rabiei;
  3. Deținătorii animalelor aparținând rasei comune precum și metișii acestora au obligația sterilizării acestora;
  4. Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi au obligația să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română și să depună la sediul Poliției în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deținut câinele, o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociația Chinologică Română precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la caracteristicile animalului.

 

Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara recomandă deținătorilor de animale să se informeze permanent ţi să respecte obligațiile prevăzute de legislația în vigoare.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *