Pierderi uriașe pe rețeaua de apă din Valea Jiului

Aproape 3 metri cubi de apă folosește o persoană într-o lună. Este situația pe care o relevă un raport al operatorului de apă din Valea Jiului. Cantitatea de apă folosită este redusă în Valea Jiului

În plus, societatea de apă se confruntă cu pierderi uriașe în sistem. Vechimea rețelelor, dar și furturile de apă duc la aceste pierderi.

“Cu toate măsurile luate de societatea noastră pentru reducerea pierderilor de apă (identificarea consumurilor ilicite, verificarea aparatelor de măsură și branșamentelor la punctele termice și unităților miniere, remedierea neetanșeităților, dezafectarea rețelelor vechi, reabilitări din surse proprii, managementul presiunilor pe aducțiuni, etc.) tot se menține un nivel ridicat al pierderilor de apă de cca. 42% datorită vechimii rețelelor. Volumul de apă folosit la nevoile proprii ale sistemului de alimentare cu apă și canalizare și adaugat la volumul de apă facturat, duce la o diferență față de apa brută preluată din surse, diferență reprezentând pierderi nedepistate în sistemul de distribuție al apei, care în semestrul I al anului 2019 înregistrează un nivel de 42%”, ApaServ Valea Jiului.

Potrivit celor de la ape, în Valea Jiului există un consum specific de 2,95 mc/persoană/lună.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *