„Planeta Petrila”, patru nominalizări la premiile Gopo

Pelicula care descrie ultimele clipe ale minei Petrila este nominalizată la mai multe categorii ale premiilor GOPO. “Planeta Petrila” are patru nominalizări la “Oscarul” românesc. Nominalizările la Premiile Gopo sunt  pentru: cea mai bună imagine (Andrei Dăscălescu);  cel mai bun montaj (Mircea Olteanu, Ștefan Pârlog, Andrei Dăscălescu);  cea mai bună muzică originală (Mr.Jurjak, Ana Dubyk); cel mai bun film documentar.

Filmul documentar „Planeta Petrila” se derulează din perspectiva artisului Ion Barbu, care încearcă să salveze patrimoniul industrial prin reconvertirea în spații muzeale și creative, și a minerului Cătălin Cenușă, liderul ultimului grup de mineri care mai activează în această mină. Marți seară, 27 martie, în Sala Mare a Teatrului Național “I.L. Caragiale” din București, va avea loc cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment anual dedicat celebrării succeselor cinematografiei române.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *