Comunicat de presă al președintelui PNL Hunedoara

Date fiind zvonurile apărute cu titlu de informații în anumite publicații din presa locală, președintele PNL Hunedoara, Domnul Lucian Heiuș, consideră necesar să facă următoarele precizări:

1. Demisia Directorului General al CEH, Samuel Dioane, este considerată în continuare necesară, dumnealui fiind unul dintre cei responsabili de situația dezastruoasă în care se află Complexul Energetic Hunedoara.

2. În ceea ce privește înscrierea acestuia în PNL, nu numai că este o informație falsă ce are ca singură menire manipularea opiniei publice, dar asigurăm hunedorenii că nici măcar nu se pune problema de așa ceva! O persoană care s-a bucurat de deplina susținere a PSD și care, alături de ceilalți directori care s-au perindat în fruntea acestei companii, este responsabilă de declinul si distrugerea CEH este si va rămâne un simplu susținător PSD pentru care porțile Partidului Național Liberal rămân închise.

3. Înființarea de noi posturi de conducere, respectiv de directori, la nivelul CEH, este utopică. PNL susține în continuare reducerea numărului de funcții de conducere în cadrul acestei companii. Preocuparea noastră este crearea unei structuri de conducere suple, cu un număr mic de posturi de conducere, dar cu profesioniști care pot reabilita CEH, nicidecum împovărarea societății cu cheltuieli cu salarii generoase oferite celor care văd în CEH o eventuală sursă de sinecuri.

Preocupările pentru jocuri de imagine care să manipuleze opinia publică, sinecuri și falimentarea unor societăți comerciale cu capital de stat au fost și vor fi mereu prioritățile PSD, lucru demonstrat în repetate rânduri de-a lungul timpului.

 

 

Președinte PNL Hunedoara

DEPUTAT,

Lucian Heiuș

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *