Polițiști aflați în misiune, atacați de un câine huski. Unul dintre ei s-a apărat cu o lopată

Poliţiştii petroşăneni au fost sesizați telefonic de către victimă cu privire la faptul că al său concubin intenţionează să intre în locuinţă, deși împotriva acestuia polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au emis un ordin de protecție provizoriu.

La fața locului s-au deplasat agenţii de siguranță publică, care l-au identificat pe bărbat. Acesta, la ieșirea din imobil, are însoțit de un câine din rasa Huski, pe care îl ținea în lesă și pe care l-a asmuțit asupra polițiștilor.

Ulterior, câinele  a fost scăpat din lesă şi a sărit  asupra unui dintre agenţii de poliție, care a încercat să oprească câinele agresiv folosind sprayul iritant-lacrimogen din dotare. Întrucât câinele a continuat să îl atace, poliţistul s-a apărat folosind o lopată găsită la fața locului.

Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Petroșani, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, încălcarea ordinului de protecţie provizoriu, dar şi neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, cercetările fiind continuate ce către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.

 

 Biroul de presă – IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.