Poliţiştii români au depistat, în perioada 7 – 13 aprilie, peste 150 de suspecţi căutaţi de autorităţi în străinătate

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în intervalul 7 – 13 aprilie, 537 de persoane, 32 de autovehicule şi 41 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, „au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 359 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Române.
Conform sursei citate, poliţiştii români au pus în aplicare 11 de mandate europene de arestare, fiind depistate 60 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 154 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 11 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 31 de documente, au fost găsite 20 de autovehicule şi 2 plăcuţe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 178 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
„Dintre acestea, 27 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 11 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 22 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 5 erau semnalate dispărute de autorităţile române. Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor un autovehicul şi 13 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”, mai indică sursa menţionată.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *