Secretar de stat în Ministerul Educației, în vizită la Deva

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian și subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell s-au întâlnit astăzi cu Zoltan Kallos – Secretar de stat în Ministerul Educației.

Temele discuțiilor, care au avut loc la Instituția Prefectului, au fost referitoare la principalele investiții din sistemul de învățământ hunedorean, la pregătirile pentru noul an școlar și la proiectul „Romania Educată” inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis.

„România Educată” este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. Acest demers exprimă dorința Președintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect, consultarea pornind de la așteptările întregii societăți, nu doar ale experților.

În cadrul întâlnirii, prefectul Călin Petru Marian i-a prezentat Secretarului de stat în Ministerul Educației rezultatele obținute de elevii hunedoreni în anul școlar care s-a încheiat dar și structura școlară a învățământului din județul Hunedoara și cele mai importante proiecte de dezvoltare a acesteia pentru anul școlar 2021 – 2022.

 

 

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.