Polițiștii rutieri au luat urma unui șofer, care la vederea echipajului a făcut cale întoarsă
Un bărbat de 49 de ani, din județul Gorj, a fost depistat în trafic de polițiștii din municipiul Deva, fiind bănuit că s-a urcat la volan după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost observat de polițiști în timp ce se deplasa, în cursul nopții trecute, în jurul orei 02.00, pe bulevardul 22 Decembrie, din Deva.
La vederea echipajului de poliție, șoferul a efectuat o manevră de întoarcere, însă polițiștii l-au oprit pe strada Mareșal Averescu.
Conducătorul auto a fost supus testării alcooltest, rezultând o concentrație de 0,65 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
•
Un alt șofer a fost depistat la volan de polițiști, deși nu deținea permis de conducere.
Bărbatul de 56 de ani, domiciliat în județul Timiș, a fost oprit pe DN 7, în localitatea Ilia, în cursul zilei de ieri, 13 februarie a.c., în jurul orei 15.00.
Conducătorul auto se afla la volanul unei autoutilitare, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că acesta figurează având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
IPJ Hunedoara