Populația României, în declin accelerat

Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul a accelerat în luna iunie, când s-au pierdut 5.365 de locuitori, faţă de 2.636 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal din cauza scăderii natalităţii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În mai, populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul a accelerat în a cincea lună a anului, când s-au pierdut 5.511 de locuitori, faţă de 4.395 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal din cauza creşterii mortalităţii.

În luna iunie, s-au născut 14.506 copii, cu 1.486 mai puţini decât în luna mai şi mai puţini cu 2.154 faţă de aceeaşi lună din 2018.

Totodată, în luna iunie, s-au înregistrat 19.871 decese, cu 1.632 decese mai puţine decât în luna mai şi cu 575 mai multe faţă de aceeaşi lună din 2018.

Mortalitatea infantilă din România a scăzut în iunie, faţă de aceeaşi lună a anului 2018, fiind înregistrate 105 decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 2 mai puţine decât în urmă cu un an.

În luna iunie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 14.338 căsătorii, cu 1.549 mai multe decât în luna mai. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.431, cu 283 mai puţine decât în luna mai.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *