Precizări CJSU Hunedoara, în cazul declarării „stării de urgență” în localitatea Simeria

Având în vedere Hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență – Simeria, prin care în localitate a fost declarată „Stare de urgență”, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, prin Secretariatul Tehnic Permanent, transmite următorul comunicat:

” Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la declararea stării de urgență în orașul Simeria, datorită sistării furnizării apei potabile la unele blocuri, de către operatorul S.C. APAPROD S.A., vă facem cunoscute dispozițiile legale reglementate prin Ordonanţa de Urgență nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență.

 

Astfel, prin Ordonanţa de Urgență nr. 1 din 21 ianuarie 1999 sunt reglementate următoarele:

  • Articolul 3 -“ Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:
  1. a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
  2. b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.”
  • Articolul 10 – “ Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.”

 

Având în vedere cele mai sus precizate SECRETARIATUL TEHNIC PERMENENT AL CJSU HUNEDOARA a transmis Comitetului Local pentru Situații de Urgență Simeria recomandarea de a reanaliza măsurile dispuse prin Hotărârea nr. 2 din 31.03.2022 și de a întreprinde demersurile legale în acest sens.”

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.