Prefectul județului, Călin Petru Marian, a participat la două întâlniri succesive la primăriile din Uricani și Vulcan

După întâlnirea care a avut loc la Petroșani, la Complexul Energetic Hunedoara, cu administrația și liderii de sindicat, prefectul județului, Călin Petru Marian, a participat la două întâlniri succesive la primăriile din Uricani și Vulcan.

Primarii celor două localități, Dănuț Buhăescu – Uricani și Cristian Ion Merișanu – Vulcan,  au prezentat echipei Instituției Prefectului, din care au făcut parte și cei doi subprefecți, Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea, proiectele depuse sau aflate în diferite stadii ale documentațiilor, pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri din cele două orașe și pentru extinderea sistemului de apă și canalizare. Aceste proiecte, inclusiv unele din domeniul turismului, vor putea fi finanțate prin programul guvernamental, „Anghel Saligny”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin Programul Operațional Regional sau din fondul de mediu al executivului.

În Uricani, principala problemă a administrației locale o reprezintă starea neconformă a Drumului Național 66A care traversează localitatea. Totodată, pentru că orașul a fost declarat „Stațiune turistică de interes local”, administrația va beneficia de fonduri europene prevăzute special pentru proiecte turistice care vor fi realizate în următoarea perioadă. În cele două localități din Valea Jiului edilii doresc să înceapă de pe acum pregătirea documentațiilor pentru  proiecte din domeniul reabilitării termice a clădirilor rezidențiale, pentru asfaltare pe mai multe străzi și pentru instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice școlare.

Prefectul Călin Petru Marian le-a recomandat celor doi primari să-și stabilească foarte bine prioritățile, având în vedere nevoile urgente ale oamenilor și faptul că o parte din finanțări vor putea fi accesate în următorii 2-3 ani, condiția fiind ca proiectele să fie acceptate în acest an.

În ambele localități ale Văii Jiului, administrațiile locale sunt pregătite pentru începerea Recensământului General al Populației și Locuințelor De asemenea,  solicitările locuitorilor privind stabilirea drepturilor de proprietate, conform Legii 231/2018, sunt rezolvate la termen și trimise spre validare Comisiei Județene de Fond Funciar.

 

 

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *