Prefectura Hunedoara: Peste 800 de mii de buletine de vot au fost distribuite secțiilor de votare din județ

Instituția Prefectului Județul Hunedoara a asigurat în această dimineață distribuirea pentru toate secțiile de votare din județul Hunedoara a buletinelor de vot și a materialelor necesare desfășurării în condiții foarte bune a procesului electoral.

Pentru secțiile de votare din județ au fost trimise 836.965 buletine de vot pentru alegerea deputaților și senatorilor precum și ștampile, autocolante, formulare și rechizite.

Astfel, toate secțiile de votare sunt pregătite atât din punct de vedere tehnic cât și al măsurilor de protecție sanitară, pentru ca mâine dimineață, începând cu ora 07.00, procesul de votare să înceapă în condițiile stabilite de lege.

În județul Hunedoara sunt înscriși pe liste 380.446 persoane cu drept de vot. Duminică, hunedorenii vor vota pentru alegerea a trei senatori și șase deputați care vor reprezenta județul în Parlamentul României.

 

Birou de presă / Prefectura Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *