Pregătiri pentru a doua etapă de admitere la liceu

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a transmis procedura de admitere la liceu, etapa a doua.

Pe 26 iulie 2022 are loc înscrierea candidaţilor pentru probele de aptitudini.

Procedura reglementează modalitatea de organizare şi desfăşurare a etapei de rezolvare a situaţiilor candidaţilor care au fost repartizaţi în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunţat, în scris, la locul ocupat şi a candidaţilor care au participat la repartizarea computerizată din prima etapă de admitere dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizaţi, precum şi a candidaţilor care nu au participat la prima etapă a repartizării computerizate.

Totodată, procedura stabileşte modalitatea de organizare şi desfăşurare a etapei de rezolvare a situaţiilor absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea naţională, de la sfârşitul clasei a VIII-a.

În etapa a II-a de admitere la liceu participă candidaţi care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, candidaţi care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar au renunţat, în scris, la locul ocupat, candidaţi care au fost respinşi la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini şi a candidaţilor care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limba modernă sau de limba maternă în etapa a doua, candidaţi care nu au participat la repartizarea computerizată,candidaţi care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *