Premiem și onorăm devenii care sărbătoresc ,,Nunta de aur”

Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local vor acorda premii şi diplome de fidelitate, familiilor care aniversează ,,50 de ani de căsătorie, împreună”.

În acest an, vom premia 60 de familii din municipiul Deva care au reușit să sărbătorească cu aur, trăinicia în căsnicie.

Administrația locală va acorda câte o diplomă de fidelitate şi un premiu de 500 lei fiecărui cuplu, iar doamnele vor primi câte un buchet de flori.

Familiile premiate au domiciliul în municipiul Deva şi în localităţile aparţinătoare (Archia, Bârcea Mică, Cristur, Sântuhalm) şi au depus cerere înregistrată la Compartimentul Stare Civilă Deva până la data de 11 mai 2021.

Având în vedere măsurile restrictive pe perioada pandemiei, festivitatea de premiere nu se va organiza ca în anii precedenți.

Ridicarea diplomei de fidelitate şi a premiului se va face la CASA CĂSĂTORIILOR, în perioada 17-19 mai 2021, între orele 10:00-14:00.

Familiile vor fi anunţate telefonic despre data la care pot veni să își ridice premiile.

Premierea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă se va realiza în apropierea Zilei Internaţionale a Familiei care este sărbătorită în fiecare an la data de 15 mai.

Le dorim acestor oameni pentru care ,,împreună la bine şi la greu” nu au rămas doar simple cuvinte, sănătate, ani mulți și fericiți împreună!

 

 

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *