PREMIERĂ: Peste 600 de participanţi la Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat

Un număr de 36 de echipaje totalizând peste şase sute de membri participă la Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat care începe miercuri la Târgu Mureş. Evenimentul este organizat în premieră în România şi cuprinde mai multe probe de descarcerare şi traumă care sunt deschise publicului. La deschiderea evenimentului participă şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat.

Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat (World Rescue Challenge) începe miercuri la Târgu Mureş, deschiderea oficială a evenimentului urmând a avea loc la ora 18.00, în Piaţa Trandafirilor. La deschidere vor participa şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratelor judeţene, membri ai autorităţilor publice centrale şi locale, medici coordonatori ai principalelor UPU SMURD din ţară, precum şi reprezentanţi ai World Rescue Organization.

 Până duminică, în Parcul Municipal, spectatorii pot vedea probele tradiţionale ale competiţiei care se desfăşoară în premieră în România: proba rapidă, de zece minute, o probă standard, de douăzeci minute, fiecare cu câte o victimă încarcerată şi grade diferite de dificultate, şi o probă complexă de treizeci de minute, plus o competiţie de traumă.

Pentru pregătirea probelor, oficialii World Rescue Organization au pregătit scenarii complexe, folosind maşini noi sau aproape noi care au fost distruse pe durata săptămânii pentru a reproduce cât mai în detaliu accidente rutiere.

La World Rescue Challenge de la Târgu Mureş participă 35 de echipaje de descarcerare şi 34 de echipaje de prim ajutor din 16 ţări (Australia, Africa de sud, Brazilia, Canada, Cehia, Columbia, Elveţia, Franţa, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia, România, Spania, Statele Unite ale Americii). În total vor fi peste şase sute de participanţi.

Din partea României, participă echipaje reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Alba, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Maramureş şi Vâlcea.

Competiţiile World Rescue Challenge reunesc, începând din 1999, cele mai bune echipe de descarcerare şi prim-ajutor din lume, care provin din fiecare ţară membră World Rescue Organization, la care România a aderat în urmă cu patru ani.

În ţara noastră, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează competiţia de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat din anul 2012, fiind remarcat, an de an, un progres continuu al echipajelor participante.

Întrecerea salvatorilor urmăreşte dezvoltarea şi îmbunătăţirea metodelor de intervenţie în cazul accidentelor rutiere cu victime, prin creşterea performanţelor profesionale ale salvatorilor şi preluarea metodelor de acţiune ale echipelor din celelalte ţări participante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *