Preţul cărnii de miel la poarta fermei rămâne la fel ca anul trecut

Preţul cărnii de miel la poarta fermei în acest an este de 14-15 lei pe kilogram, cost similar cu cel din 2019, au declarat, pentru News.ro, crescătorii de oi, care sunt nemulţumiţi că preţurile furajelor şi medicamentelor pentru animale au crescut. Preţul cărnii de miel nu se va modifica în preajma Paştelui.

“În acest moment preţul mielului în viu la poarta fermei este de 14-15 lei pe kilogram, preţul este la acelaşi nivel cu cel înregistrat anul trecut. Preţul acesta se practică peste tot în ţară. În schimb fermierii au de pierdut deoarece preţul furajelor a fost dublu faţă de cel de anul trecut”, a declarat preşedintelele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Romovis, Nicolae Cioranu, care a menţionat că nu consideră că se va modifica preţul în preajma Paştelui.

În acelaşi timp şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Alba, Horia Moruţan, susţine că preţul cărnii de miel la poarta fermei este de 14-15 lei/kg în viu, iar la carcasă este dublu- 30 de lei pe kilogram.

Moruţan susţine că situaţia nu prea este favorabilă pentru crescătorii de oi având în vedere contextul actual.

“Au crescut preţurile cerealelor, au crescut preţurile medicamentelor la care se mai adaugă şi contextul pandemiei. Ar mai fi şi criza medicului veterinar. În acest moment statul nu mai vrea să închidă contracte cu medicii veterinari, drept urmare aceştia şi-au mărit tarifele pentru a supravieţui”, a adăugat crescătorul de oi din Alba.

“Nu avem o strategie de ţară. Nu ne putem concentra doar pe Covid, mai sunt şi alte probleme. O problemă acută care nu este administrată de Guvern este pesta porcină”, a mai afirmat Moruţan. Potrivit crescătorilui de oi din Alba toţi aceşti factori pun o presiune mare pe pe toţi crescătorii de animale.

Cioranu a estimat că anul acesta vom avea mai puţini miei deoarece şi şeptelul este mai mic. “Aşadar, efectivul de oi mature a ajuns în 2020 la 8 milioane, în scădere cu 20% faţă de anul anterior când crescătorii aveau în jur de 10 milioane de oi”, a completat preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Romovis. În schimb Moruţan dă asigurări că sunt suficienţi miei pentru Paşte.

În prezent, în magazine carnea de miel se comercializează la un preţ cuprins între 20 şi 30 de lei pe kilogram.

În acest an catolicii sărbătoresc Paştele pe data de 4 aprilie, în timp ce ortodocşi celebrează Paştele pe data de 2 mai.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *