Primar pasibil de faptă penală

Un primar este pasibil de fapte penale. Este vorba de primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, care nu are voie să îmbrace uniforma militară. Încă din 2012 există o prevedere prin care mai multor cadre militare în rezervă le-au fost retrase gradele, însă edilul ignoră această reglementare.

Astfel, un cetățean al municipiului Vulcan a sesizat instituțiile abilitate.

”În urma analizei, împreună cu structurile cu atribuții în domeniu, vă comunicăm faptul că ne-am adresat domnului Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, și i-am adus la cunoștință prevederile legale incidente în cazul portului ilegal de uniformă, decorații și distincții în public”, se arată în răspunsul primit de Florin Mârza.

Unitatea Militară 02515 N București a venit cu precizările.

“Totodată în cazul în care mai apar astfel de situații puteți sesiza organele abilitate, întrucât instanța penală este cea în măsură să constate dacă fapta constituie sau nu infracțiune”, mai arată cei de la Unitatea Militară 02515 N București.

Potrivit MAPN, Ile Gheorghe a fost înaintat în grad, până la gradul de locotenent în rezervă. La data de 28.12.2012, prin ordin al şefului Statului Major General a fost revocat ordinul anterior de înaintare la gradul de locotenent, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 67 din Legea nr. 80/1995 potrivit cărora “[…] ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în retragere, în mod excepţional, pot fi înaintaţi la gradul următor; […] prin ordin al ministrului apărării naţionale pentru ofiţeri, pentru maiştri militari şi subofiţeri”, ca urmare a faptului că înaintarea în gradul următor s-a făcut în baza unui ordin al şefului Statului Major General şi nu în baza unui ordin al ministrului apărării naţionale, în a cărui competenţă era acordarea / înaintarea în grad a cadrelor militare în retragere.

Colaborator

FOTO: facebook Gheorghe Ile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *