Primarul Ovidiu Moş negociază tariful la gunoi pentru deveni

Situaţia de forţă majoră a apărut ca urmare a faptului că administraţia judeţeană nu a reuşit pornească Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) Hunedoara, iar Deva era în situaţia de a rămâne fără gunoieri pentru că la data de 1 august 2017 expiră contractul dintre Primărie şi Salubritatea SA. În aceste condiţii, Consiliul Local Deva l-a mandatat, într-o şedinţă de îndată ţinută miercuri, 26 iulie, pe primarul Ovidiu Moş să negocieze un contract pe perioadă determinată (până intră în funcţiune SMID Hunedoara) cu Salubritatea SA pentru servicii de colectare şi transport a deşeurilor din municipiu.

 Negocierea atârnă de Consiliul Judeţean

„Cei de la Consiliul Judeţean şi ADEI Deşeuri sunt vinovaţi de această situaţie, pentru că ei trebuiau să aibă un operator de colectare a deşeurilor în municipiul Deva, nu să ne pună în situaţia ingrată de a nu avea decât varianta negocierii unui contract. Prin votul consilierilor locali, criza deşeurilor în municipiul Deva a fost depăşită”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareş, după şedinţa de Consiliu.

Chiar dacă a primit „firman” de la consilieri, primarul Ovidiu Moş nu prea poate începe negocierile pentru că situaţia nu e pe deplin lămurită la Consiliul Judeţean.

„În momentul de faţă, tariful aprobat este de 291 lei pe tonă. Negocierea începe de la acest tarif în jos, dar – după cum ştiţi – la începutul lunii acesteia a apărut o ordonanţă care elimină taxa de 80 de lei de Mediu. Consiliul Judeţean nu a aprobat încă noul tarif cu această taxă eliminată. Aşteptăm să-l aprobe, după care o să aprobăm şi noi această reducere în şedinţa din 31 iulie. Din simularea noastră o să iasă un tarif de 235 lei faţă de cel de 291 lei pe tonă, dar negocierea va pleca de la acest tarif în jos”, a declarat după şedinţă Ciprian Răchită, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Deva. Cât de tare o să-l „doară” pe Ovidiu Moş interesul devenilor în negocierea cu Salubritatea SA vom alfa la sfârşitul negocierilor.

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *