Primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9) începe astăzi

Primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9) începe miercuri, la Palatul Parlamentului fiind aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis preşedinţii Parlamentelor statelor membre ale Formatului Bucureşti, precum şi preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, preşedintele Adunării Parlamentare NATO, Paolo Ali, Matti Saarelainen, director al Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride, Tomáš Valášek, directorul Carnegie Europe şi alţi oficiali de rang înalt din rândul NATO şi al statelor aliate.

În cadrul sesiunii inaugurale de miercuri sunt invitaţi să ia cuvântul co-preşedinţii Summitului, Călin Popesu Tăriceanu, Stanisław Karczewski, mareşalul Senatului Republicii Polone, precum şi oaspeţii de onoare.

Aceasta va fi urmată de două sesiuni de lucru.

„Agenda Summitului parlamentar abordează, între altele, aspecte privind prezenţa viitoare a NATO, postura defensivă şi de descurajare, responsabilităţi comune, combaterea terorismului, mobilitatea militară, percepţiile referitoare la ameninţările cu care sunt confruntate ţările participante, consolidarea legislativă în materie de apărare”, se arată pe site-ul evenimentului..

La Summitul B9 vor participa delegaţiile Parlamentelor statelor membre ale Formatului Bucureşti: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România şi Ungaria.

Printre invitaţii de onoare se numără preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher,  preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli, secretarul general al AP NATO, David Hobbs, generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Armate.

“Summitul parlamentar B9 reprezintă un element important al demersurilor de diplomaţie parlamentară, la nivel multilateral. Pilonul parlamentar B9 urmăreşte facilitarea de poziţii convergente, prin consolidarea rolului parlamentelor naţionale, în problematica de securitate şi apărare. Organizarea Summitului parlamentar B9 transmite un mesaj unitar şi coerent referitor la întărirea flancului estic al NATO, în pregătirea Summitului NATO de la Bruxelles, în iulie 2018”, precizează organizatorii.

La finalul Summit-ului, care va dura până în 19 aprilie, va fi adoptată o declaraţie prin care se reafirmă rolul Formatului Bucureşti ca platformă de consultare şi dialog în materie de securitate a statelor de pe flancul estic al NATO, în susţinerea şi definirea obiectivelor lor strategice.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *