Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, la 20 de ani de la înființarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, marţi, că DNA a avut, în cei 20 de ani de activitate, perioade mai bune ş mai grele, dar tot timpul a fost eficientă. În prezent, instituţia are derulare anchete cu prejudicii estimate la 4 miliarde de euro, însă eficienţa procurorilor depinde şi de voinţa politică.

Crin Bologa a afirmat, marţi, că înfiinţarea DNA a fost o necesitate a istoriei societăţii post-decembriste.

“Înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie în anul 2002, transformat apoi în Departamentul Naţional Anticorupţie şi în anul 2005 în Direcţia Naţională Anticorupţie a fost o necesitate a istoriei societăţii româneşti postdecembriste. Cetăţenii României erau dezamăgiţi pentru că ţara era captivă unor reţele care frauda resursele publice şi, de asemenea, puneau în pericol intrarea ţării în Uniunea Europeană. Lupta anticorupţie era o condiţie esenţială pentru încheierea procesului de aderare şi este un factor determinant pentru menţinerea parcursului nostru european şi dezvoltarea societăţii româneşti. Rezultatele Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost importante pentru admiterea României la data de 1 ianuarie 2007 şi, începând de atunci, de comun acord, Uniunea Europeană şi România au instituit Mecanismul de Cooperare şi Verificare, un instrument menit să asigure în ţara noastră respectarea statului de drept şi lupta anticorupţie”, a afirmat procurorul şef al DNA.

 

El a precizat că DNA şi-a făcut datoria în privinţa îndeplinirii unui criteriu din MCV.
„O caracteristică a ultimei perioade de timp o reprezintă lupta anticorupţie în pandemie şi cu un război nedrept în desfăşurare în apropierea graniţelor ţării. Cu atât mai mult activitatea noastră trebuie să continue şi să corespundă aşteptărilor cetăţenilor români şi partenerilor noştri externi. Noi ne-am făcut datoria în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriului de referinţă numărul 3 din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, respectiv continuarea luptei anticorupţie la nivel înalt şi, din punctul nostru de vedere, acesta este realizat. Le mulţumesc şi felicit toate categoriile din personal şi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru profesionalismul, curajul şi consecvenţa cu care îşi duc la îndeplinire misiunea, o misiune esenţială pentru această ţară”, a transmis Crin Bologa.
El a mai adăugat că DNA are în lucru dosare penale cu prejudicii estimate la peste 4 miliarde de euro.
„Activitatea noastră este o dovadă a patriotismului nostru. Asigurăm cetăţenii României că Direcţia Naţională Anticorupţie este puternică şi nu va face paşi înapoi în lupta anticorupţie. În concluzie, Direcţia Naţională Anticorupţie are un trecut în prezent, dar şi un viitor, mai ales dacă ne raportăm la faptul că avem în lucru dosare penale cu prejudicii prejudicii estimate la peste 4 miliarde de euro.  Totuşi, pentru a atinge un rezultat durabil, eforturile autorităţilor investigative anticorupţie trebuie conjugate cu voinţă politică, activităţi administrative de prevenire a corupţiei, dar şi cu educarea consecventă a tinerelor generaţii în spiritul corectitudinii şi al respectării legilor”, a încheiat procurorul şef al DNA.

 

 

news.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *