Strategia energetică a României, o teorie contradictorie şi scumpă pentru consumatori

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) şi-a exprimat, joi, preocuparea faţă de Strategia Energetică propusă de Ministerul Energiei, care ar ignora tendinţele tehnice, economice şi climatice actuale şi ar propune măsuri în contradicţie cu obiectivele declarate, în detrimentul consumatorilor.

RWEA consideră că strategia pare ”o colecţie a planurilor de dezvoltare depăşite moral ale firmelor cu capital de stat, planuri vechi cu potenţial de realizare discutabil, omiţând energia eoliană”.

Asociaţia atrage atenţia că energia eoliană a respectat obiectivele ultimei strategii adoptate în România, instalând capacitatea prevăzută şi aducând un progres tehnologic. În plus, această tehnologie şi-a îmbunătăţit performanța tehnică în pofida unui cadru de reglementare creat pentru tehnologii convenţionale şi şi-a redus costurile în ciuda pierderilor suferite ca urmare a modificărilor repetate aduse schemei de suport, pierderi care au depăşit 25% din capitalul investit.

”Documentul Strategiei Energetice prevede o capacitate adiţională de energie eoliană de aproximativ 1.200 MW până în 2030, un obiectiv prea puţin ambiţios faţă de beneficiile pe care această tehnologie le aduce consumatorilor”, se arată în comunicat.

RWEA consideră că energia eoliană a devenit cea mai ieftină formă de generare a energiei, cu un cost mediu de instalare în România de aproximativ 1080 Euro/kW şi un cost egalizat al energiei (LCOE) de aproximativ 52 Euro/MWh pe perioada de analiza a Strategiei.

”Un studiu RWEA realizat cu sprijinul Deloitte, ale cărui date au fost trimise Ministerului Energiei în documentul de poziţie la Strategia Energetică, arată oportunitatea tehnică şi economică pentru capacităţi adiţionale din surse eoliene de cel puţin 3.000 MW în orizontul de timp al Strategiei, ce vor crea o valoare adăugată de peste 5 miliarde de Euro în perioada 2021 – 2030, în timp ce impactul investiţiilor legate de dezvoltarea surselor regenerabile de energie va atinge 350 miliarde de Euro în perioada analizată”, se arată în comunicat.

Asociaţia atrage atenţia că tehnologiile prevăzute de minister pentru investiţii (energie nucleară, energie din cărbune şi centrale de acumulare prin pompaj) sunt cele mai scumpe forme de producţie de energie, cu cele mai mari durate de realizare şi vor avea nevoie de suport din partea consumatorului pe toată durata lor de viaţă.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *