Peste 100 de copii, din trei localități rurale, au participat la programul „Start în educație”

110 de copii cu vârste între 3-6 ani din 3 comunități defavorizate din județul Hunedoara sunt beneficiari ai programului „Start în educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România. În timpul acțiunilor desfășurate, atât copiii cât și părinții lor s-au bucurat de suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.

Copiii au primit câte un „Ghiozdănel cu viitor” – un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. „Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

„Ne bucurăm tare mult pentru această colaborare. Este extrem de necesară și benefică conștientizarea importanței educației timpurii, atât la grădiniță cât și în familie. Este precum fundația pentru o casă. Necesită, pe lângă implicare, și resurse, iar „Ghiozdănel cu viitor” este extrem de valoros, oferind rechizite și jocuri calitative ce vin în sprijinul copiilor. Copiii au primit cu mult entuziasm aceste ghiozdănele iar părinții au fost de asemenea foarte bucuroși. Mulțumiri alese fundației World Vision România și sperăm în colaborări viitoare.” – Profesor învățământ preșcolar Ținea Noemi

„Foarte frumos și util acest Ghiozdănel – plin de rechizite și jocuri interesante. Copilul meu s-a bucurat foarte tare și folosește cu drag aceste rechizite. Acum are mai multe activități ca la „grădi” și acasă .  Mulțumim tare mult!”-  Mămică din județul Hunedoara

„Acolo unde a existat disponibilitate din partea autoritatilor locale si partenerilor școlari, am cunoscut niste oameni minunati. Speram ca anul scolar viitor sa dezvoltam mai mult parteneriatul in acest judet.” – Denisa Pomana , Coordonator Regional.

Începând cu luna iulie 2023, părinții vor putea găsi inclusiv sfaturi și idei de activităţi, privind utilizarea resurselor din „Ghiozdănel cu viitor” împreună cu copiii lor, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.

„Start în educație” vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, selectați din 500 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, „Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor. În această etapă de dezvoltare, în care se pun bazele pentru viitorul copiilor, un rol crucial îl au părinții, care în cadrul proiectului sunt sprijiniți să devină primii educatori ai copiilor lor, cei care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, urmând ca apoi la grădiniță să devină un partener educațional de nădejde.

 

____________________________________________

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

 

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.

 

Lista comunităţi din județul Hunedoara participante la programul „Start în educație”:

1.       Vețel

2.       Gurasada

3.       Pricaz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *