Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, 28 iulie 2023 – „O singură viață, un singur ficat!”

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, marcată în fiecare an pe 28 iulie, se desfășoară anul acesta sub sloganul O singură viață, un singur ficat!”, fiind un prilej de a evidenția necesitatea accelerarii eforturilor de eliminare a hepatitei virale și importanța prevenirii, testării și tratamentului.

Ficatul îndeplinește în tăcere peste 500 de funcții vitale, în fiecare zi, pentru a ne menține în viață. De aceea este atât de important să acordăm prioritate sănătății ficatului și să cunoaștem starea lui de sănătate.

Ce este hepatita? Este o inflamație a ficatului cauzată de o varietate de viruși infecțioși și agenți neinfecțioși care duc la o serie de probleme de sănătate, dintre care unele pot fi fatale. Deși există multe tipuri diferite de virusuri ale hepatitei (de la A la E), ele diferă în moduri importante, inclusiv modurile de transmitere, severitatea bolii, distribuția geografică și prevenire. Virusul hepatitic D este un virus defectiv care necesită prezența HVB pentru realizarea infecției şi asigurarea replicării. Astfel, poate fi găsit doar la persoanele infectate cu HVB, prin coinfecție sau suprainfecție.

Simptome. Hepatită virală poate manifesta simptome de la ușoare la severe sau niciun  simptom .

Simptomele hepatitei A, B și C pot include febră, stare de rău, pierderea poftei de mâncare, diaree, greață, disconfort abdominal, urină de culoare închisă și icter (o îngălbenire a pielii și a albului ochilor). În unele cazuri, pot apărea forme fulminante de infecție . În hepatita B și C ,virusul poate provoca,  o infecție cronică a ficatului, care se poate dezvolta ulterior în ciroză (o cicatrice a ficatului) sau cancer hepatic. Acești pacienți sunt expuși riscului de deces.

Hepatita D (HDV) se găsește doar la persoanele deja infectate cu hepatita B (VHB); totuși, infecția dublă cu HBV și HDV poate provoca o infecție mai gravă și rezultate mai slabe asupra sănătății, inclusiv progresia accelerată către ciroză.

Hepatita E (HEV) debutează cu febră ușoară, apetit redus, greață și vărsături care durează câteva zile. Unele persoane pot avea, de asemenea, dureri abdominale, mâncărime (fără leziuni ale pielii), erupții cutanate sau dureri articulare. Ei pot prezenta, de asemenea, icter, cu urină închisă la culoare și scaune palide și un ficat ușor mărit, sensibil (hepatomegalie) sau ocazional insuficiență hepatică acută.

Beneficiile unui ficat sănătos includ:

  • Viața mai lungă;
  • Protejarea celor dragi împotriva hepatitei;
  • Protejarea altor organe vitale, inclusiv inima, creierul și rinichii, care se bazează pe ficatul sănătos pentru a funcționa.

Hepatita virală încă ucide peste un milion de oameni în fiecare an.

În lume se înregistrează un deces prin hepatită la fiecare treizeci de secunde. Peste 8.000 de noi infecții cu hepatita B și C apar în fiecare zi, adică peste 5 infecții în fiecare minut. Dacă traiectoria actuală continuă, hepatita virală va ucide mai mulți oameni anual decât malaria, tuberculoza și HIV/SIDA la un loc, până în 2040.

La nivel global, există un număr mare de persoane nediagnosticate și netratate care trăiesc cu hepatită. Acest lucru trebuie să se schimbe.

Infecția cu hepatită este tăcută și gradul de conștientizare a sănătății ficatului este scăzut. Cele mai multe simptome apar doar odată ce boala este avansată, prin urmare există foarte multe persoane nediagnosticate care trăiesc cu hepatită. Chiar și atunci când hepatita este diagnosticată, numărul persoanelor care urmează să primească tratament este scăzut. Majoritatea oamenilor descoperă că au hepatită B sau C după mulți ani de infecție tăcută și numai atunci când dezvoltă boală hepatică gravă sau cancer.

În România, Institutul National de Sănătate Publică este partener în Proiectul LIVE(RO), alături de Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași, proiect care asigură testarea pentru hepatita B, D și C în patru regiuni ale țării: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia.

În perioada iulie 2021 – mai 2023, aproape 300.000 de persoane au beneficiat de activitățile de screening pentru hepatita B, D și C, 81% dintre persoane aparținând unui grup vulnerabil. 3% dintre persoanele testate au avut, la cabinetul medicului de familie, cel puțin un rezultat pozitiv pentru hepatita B sau C la testele rapide. Dintre acestea, circa 70% ajunseseră, până la sfârșitul lunii iunie 2023, la medicul specialist gastroenterolog , pentru diagnostic. Pentru  84% dintre persoane s-a stabilit un diagnostic final, iar ceilalți fiind în curs de evaluare. Cu ciroză hepatică au fost diagnosticați 612 pacienți, iar 16 cu carcinom hepatic.

Infecțiile cu virusuri hepatitice și decesele pe care le cauzează pot fi prevenite.

Prin asigurarea unei acoperiri vaccinale optime anti-hepatită B, încă de la naștere, se poate scădea numărul de copii cu hepatită cronică B și se poate îndeplini dezideratul de a elimina hepatita B, conform Obiectivului de Dezvoltare Durabilă (ODD) din domeniul sănătății. Aproximativ 4,5 milioane de decese premature ar putea fi prevenite în țările cu venituri mici și medii până în 2030 prin vaccinare, teste de diagnosticare, tratament și campanii de educație pentru sănătate.

      

 Situaţia cazurilor de Hepatită acută în judeţul  Hunedoara:

2022* 2021* 2020* 2019 2018 2017 2016 2015
HEP A 5 0 8 101 54 4 17 198
HEP B 0 0 0 7 9 2 5 8
HEP C 2 0 0 3 2 3 4 3
HEP NON A NON B 0 0 0 5 10 2 1 9
HEP E 3 4 2 1 0 0 0 0
Total 10 4 10 117 75 11 29 218

 

Situaţia cazurilor de Hepatită cronică în judeţul  Hunedoara:

  Cazuri noi 2022* 2021* 2020* 2019 2018 2017 2016 2015 2014
  Hepatită cronică 959 178 577 514 702 1.092 1.232 1.357 1.125

*În contextul pandemiei

Strategiile globale privind HIV, hepatita virală și infecțiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, adoptate de Organizația Mondială a Sănătății urmăresc atingerea obiectivului de a elimina hepatita virală B și C până în 2030.

La nivel global 350 de milioane de oameni trăiesc cu hepatită virală cronică, cu mai mult de 1,1 milioane de vieți pierdute în fiecare an din cauza hepatitei B și a hepatitei C.

 

 

DSP Hunedoara

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *