Proiect de reabilitare termică la secția de Pediatrie a Spitalului din Brad
Administrația locală din Brad a lansat licitația pentru contractul de execuție lucrări aferent proiectului de reabilitare termică a Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Brad. Proiectul, parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovărilor, Axa 2, are ca scop creșterea eficienței energetice a secției, îmbunătățind astfel condițiile de tratament pentru micii pacienți.
Valoarea totală a contractului este de 1.641.242 lei, sumă finanțată integral din fonduri europene prin PNRR. Data limită pentru depunerea ofertelor este 13 ianuarie, iar lucrările vor viza modernizarea infrastructurii termice, reducerea consumului de energie și îmbunătățirea confortului termic în unitatea spitalicească.
Această investiție face parte dintr-o serie de măsuri ale administrației din Brad pentru a îmbunătăți condițiile din spitale și a contribui la implementarea unui sistem de sănătate mai eficient și sustenabil.
Monika BACIU