Proiect de știință participativă pentru elevi, profesori, voluntari și comunitățile locale din Geoparc

Calitatea surselor alternative de apă (ex. fântâni, izvoare) de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului și în ce măsură consumul apei are impact asupra schimbărilor climatice și a calității vieții noastre vor fi analizate în cadrul unui proiect de știință participativă (citizen science). Este primul proiect educațional derulat în Țara Hațegului care reunește Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, șase școli din Rețeaua EduGeoparc, dintre care trei școli UNESCO, grupul de Voluntari pentru Geoparc și două ONG-uri locale. Proiectul este susținut de Biroul UNESCO pentru Știință și Cultură în Europa.

Proiectul intitulat „Punem sustenabilitatea la treabă! Cercetare științifică și implicare comunitară pentru dezvoltare durabilă în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului” urmărește să conecteze cercetarea științifică de la nivel universitar cu educația preuniversitară și să o apropie mai mult de publicul larg. În acest context, Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor contribui cu metodologii de cercetare pentru sprijinirea profesorilor, elevilor și voluntarilor în activități de colectare a probelor de apă, precum și cu analiza și interpretarea informațiilor.

 

Pe parcursul săptămânii trecute au avut loc întâlniri între două cercetătoare ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și elevii și profesorii din școlile EduGeoparc implicate în proiect dar și cu un grup de voluntari pentru Geoparc. Conf. univ. dr. Nicoleta Brișan, prodecan al Facultății de Știința și Ingineria Mediului și cercetător științific dr. Carmen Roba i-au ajutat pe elevi și pe voluntari să înțeleagă cât de importantă este apa pentru viață și cât de multă apă consumăm în realitate, în activități de zi cu zi. De asemenea, participanții au avut posibilitatea, cu ajutorul unui kit special, să analizeze o parte dintre parametrii care oferă indicații privind calitatea apei. Unii elevi au analizat probe de apă pe care le luaseră chiar din fântânile sau izvoarele din curțile lor.

Acesta a fost doar un prim pas în cadrul proiectului. În cursul lunii martie va avea loc o campanie de recoltare de probe de apă de pe teritoriul Geoparcului de către elevi și voluntari, urmând ca acestea să fie analizate împreună cu profesorii. Datele obținute vor fi urcate pe o platformă și vor sta la baza realizării unui raport de cercetare și a unor materiale educaționale, evaluarea amprentei de apă în cadrul programului Voluntari pentru Geoparc și a activităților ce implică infrastructura de turism asigurată de două ONG-uri partenere ale Geoparcului. De asemenea, va fi realizată o strategie de sustenabilitate pentru cele două ONG-uri și se va defini un mod de lucru orientat spre protecția mediului și sustenabilitate atât în cazul elevilor, cât și al voluntarilor.

 

În proiectul „Punem sustenabilitatea la treabă” participă Universitatea din București, administrator al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cele trei școli UNESCO de pe teritoriul Geoparcului: Liceul Teoretic „I.C. Brătianu” Hațeg, Școala Gimnazială Sîntămăria – Orlea și Școala Gimnazială Densuș precum și Liceul „Prof. Bora Tit Liviu” Baru, Școala Gimnazială Bretea Română și Școala Gimnazială Sarmizegetusa. Lor li se alătură grupul de Voluntari pentru Geoparc, Asociația Drag de Hațeg și Asociația Femeilor din Santamaria – Orlea.

 

Proiectul „Sustainability at work! Research and community driven action for sustainable development in Hateg Country UNESCO Global Geopark ” a obținut o finanțare în urma unui concurs internațional de proiecte. Concursul a fost organizat de Biroul Regional UNESCO pentru Știință și Cultură în Europa și abrdn Charitable Foundation (aCF) în cadrul programului pe 3 ani dedicat promovării dezvoltării durabile în siturile și desemnările din cadrul programelor UNESCO din Europa și America de Nord.

 

 

*********

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 195 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

 

Adina POPA

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *