Proiectul Hercules – un program destinat atragerii copiilor către sport, derulat la nivelul direcțiilor județene pentru sport

Proiectul Hercules a debutat oficial in 25 iulie. Peste 2500 de copii sunt deja înscriși la 𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐢𝐩𝐥𝐢𝐧𝐞 oferite prin direcțiile județene de sport, la nivel național.

Cele patru serii ale primei ediții a Proiectului Hercules se desfășoară între 25 iulie și 19 august și au durata de câte o săptămână. Copiii pot încerca astfel mai multe discipline sportive, pentru a descoperi care li se potrivește și le place cel mai mult.
HERCULES are ca obiectiv atragerea copiilor către sport, pentru o viață activă și sănătoasă, dar și creșterea bazei de selecție pentru performanță și înaltă performanță.
Pentru această primă ediție a proiectului, care va fi dezvoltat și permanentizat pe durata vacanțelor școlare, 32 de direcții județene, precum și Direcția pentru Sport a Municipiului București, sunt implicate cu toate resursele pe care le dețin, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului.
Și-au anunțat intenția de a se alătura proiectului și direcțiile județene din Vâlcea și Argeș. De asemenea, au fost adăugate noi sporturi, pentru a răspunde interesului manifestat de copii.

𝐏𝐥𝐚𝐭𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢 ➡ www.proiectulhercules.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *